Cunoscuţii actori de la Hollywood: Joaquin Pheonix, Ethan Hawke şi John C. Reilly sunt invitaţii de onoare ai Festivalului de Film American Independent. Evenimentul a început vineri, 15 septembrie, la două cinematografe, din Capitală.
American Independent Film Festival va aduce, pentru prima dată, la Bucureşti, filme de artă americane, din cadrul Festivalului de la Cannes şi a Festivalului de la Sundance. Festivalul a debutat vineri, 15.09.2017,de la ora 18:00, cu pelicula “Moonlight”, câştigătoarea a 3 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film. Sfârșitul de săptămână a oferit ocazia unei întâlniri cu actorii de la Hollywood: Joaquin Pheonix şi John C. Reilly. Cei doi filmează o producţie western, la Bucureşti, unde se află, încă din a doua parte a lunii august. Joaquin Pheonix are 3 nominalizări la Oscar şi este cunoscut pentru rolurile din “Gladiatorul” şi “Walk The Line”, unde interpretează rolul cântăreţului de muzică country, Johnny Cash. Săptămâna aceasta va sosi și Ethan Hawke. Actorul va veni special pentru festivalul organizat de regizorul român, Cristi Mungiu. Publicul bucureştean va putea vedea filmele sale: Boyhood sau Before Midnight. Pe data de 21 septembrie, Ethan, va oferi un masterclass cinefililor.
Redactor: Lavinia Barbu
The post Actori de la Hollywood, în România appeared first on Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024