Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Năvodari, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat de agresiune sexuală împotriva unei minore. Totul a pornit în urma unei postări pe Facebook, în care mama fetei a dezvăluit felul în care s-a desfășurat întreaga scenă petrecută ieri, într-un parc.
Nicușor Șerban Petcu, un bărbat de 47 de ani, din Năvodari, a fost reținut de polițiști, luni, 25 septembrie, fiind acuzat de agresiune sexuală împotriva unei minore. În fapt, individul a intrat în vorbă cu puștoaica de numai 13 ani, ambii aflându-se cu câțeii la plimbare în parc. La un moment dat, a prins-o de mână și a lipit-o de el, după care a început să o pipăie pe sâni și în zonele intime.
”Este groaznic să i se întâmple aşa ceva unei fete, la o ieşire în parc, la doi paşi de casă. Copilul s-a zbătut efectiv să se elibereze din braţele vânjoase ale lui, spunându-i că spune părinţilor şi la poliţie ”, a scris Iulia pe Facebook. Tot ea a relatat că o în urmă cu ceva timp o fetiță de 3 ani a pățit același lucru.
În scurt timp după ce totul a fost făcut public, oamenii din zonă s-au mobilizat și au început să furnizeze informații despre bărbatul dubios. Polițiștii, la rândul lor, au început cercetările și l-au identificat în numai câteva ore. Astfel, Nicușor Șerban Petcu a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, după care a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: http://www.tvlitoral.ro/agresat-sexual-o-minora-la-navodari/
Articolul A agresat sexual o minoră, la Năvodari apare prima dată în Navodari Online .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...