Marea Britanie ar putea introduce vizele

Marea Britanie va fi liberă să introducă vize pentru români, bulgari şi polonezi. Ar putea să facă acest lucru în 2019, după retragerea din Uniunea Europeană.

Într-o conferinţă de presă, negociatorul pentru Brexit al Londrei, David Davis a fost întrebat dacă Marea Britanie intenţionează introducerea vizelor pentru cetăţenii din Polonia, Bulgaria şi România.

“Vom fi liberi, de vreme ce nu vom mai fi membri ai Uniunii Europene, să ne facem politica de emigraţie aşa cum credem de cuviinţă. Aşa cum am mai spus însă, asta nu înseamnă că cetăţenii statelor UE nu vor putea veni sau munci în Marea Britanie, dar avem această libertate”,   a spus DAVID Davis.  

Negociatorul şef al UE, Michel Barnier, a evitat să comenteze poziţia omologului său britanic. Totuși, acesta a precizat că într-o etapă viitoare a negocierilor este oricând posibil să se ia în discuţie probleme precum imigraţia, care privesc cetăţenii ambelor părţi.
Michel Barnier consideră că Marea Britanie şi Uniunea Europeană mai au nevoie de câteva luni pentru a înregistra „progrese suficiente” în negocierile pe tema Brexit.
Redactor: Robert Tănasă

Cele mai Accesate Articole