Tragedie la Mina Lupeni. A murit unul dintre minerii prinși sub pământ

Unul dintre cei trei mineri prinși sub pământ, după ce ieri după-amiaza a avut loc o surpare într-o galerie la Mina Lupeni, din Valea Jiului, a fost găsit fără viață.
Un al doilea este în stare gravă, fiind transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, cu elicopterul SMURD, în comă indusă.
Cel de-al treilea se află la Spitalul din Petroșani, este conștient, cooperant și are răni ușoare.
„Din păcate, trebuie să dăm și o veste pe care nu ne-am fi dorit-o: al treilea miner implicat în accidentul subteran din mina Lupeni nu a supraviețuit. A fost găsit de salvatori fără suflare și nu a răspuns manevrelor de resuscitare(..) Din momentul confirmării decesului, principala noastră prioritate este familia. Un sprijin moral și material pentru familie, un sprijin care este prevăzut și în contractul colectiv de muncă la nivelul companiei”, a spus ministrul Energiei, Toma Petcu.
În ceea ce privește starea minerului internat la Spitalul de Urgență Floreasca, coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița a spus că acesta este operat după ce a fost victima unui sindrom de strivire extrem de grav, sindrom în urma căruia s-au produs o serie de modificări în întreaga funcționalitate a organismului.
„Este extrem de gravă starea lui în momentul de față. Următoarele zile vor fi hotărâtoare pentru evoluție pentru că a dezvoltat acest sindrom de strivire care produce suferințe la nivelul mușchilor, chiar dacă leziunile traumatice nu sunt foarte grave, dar leziunile la nivelul mușchilor sunt difuze. În momentul de față cât de cât reușim să îl stabilizăm, dar o să fie nevoie inclusiv de dializă, o să fie mult de lucru cu pacientul în zilele următoare”, a explicat Oprița.
În același timp, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani au deschis un  dosar penal având ca obiect accidentul produs la Mina Lupeni.
În galeria care s-a surpat lucrau 11 mineri. Opt au reușit să iasă la suprafață, iar trei au rămas blocați sub pământ.
 
 
 
 
 

Cele mai Accesate Articole