Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, astăzi, lansarea unei linii de telefon speciale, la care românii vor putea reclama cazurile de corupție întâlnite în sistemul medical.
Potrivit ministrului, la numărul de telefon 0800.806.80, pacienţii, medicii sau martorii unor fapte de corupţie dintr-o unitate medicală sau farmacie pot semnala încălcarea legii.
Apelul este gratuit în orice reţea, iar dispeceratul TelVerde este administrat de Direcţia Generală Anticorupţie.
”Orice român va putea sesiza telefonic cazuri de corupţie din sistemul sanitar, de la cazuri de condiţionare a serviciului medical, până la concursuri de angajare trucate sau achiziţii trucate. Dispeceratul va fi administrat de Direcţia Generală Anticorupţie şi vor primi, de asemenea, sesizările pacienţilor primite prin noul mecanism de măsurare a satisfacţiei pacienţilor. Totodată, Gov IT hub lucrează la un portal de sesizări unde personalul medical şi pacienţii vor putea raporta, anonim, neregului din sistem”, a declarat Vlad Voiculescu.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024