Un polițist din Giurgiu a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la un șofer pe care îl sancționase în trafic și căruia îi suspendase permisul.
DGA precizează că agentul de poliție i-a cerut conducătorului auto 4.500 de lei pentru a-l ajuta să scape de pedeapsă și să-și recupereze dreptul de a conduce.
Șoferul l-a denunțat însă autorităților, iar ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au realizat prinderea în flagrant a polițistului în cauză.
”În fapt, la data de 15.10.2017, poliţistul a constatat infracţiunea de ,,refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice de sânge”, săvârşită de către denunţător, dispunând totodată suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
La data de 16.10.2017, poliţistul i-a pretins denunțătorului suma de 3000 de lei, pentru a-şi exercita influența, printr-un intermediar, asupra procurorului care supraveghează urmărirea penală în cauză, în vederea dispunerii unei soluții favorabile denunţătorului şi restituirii permisului de conducere.
A doua zi, poliţistul i-a pretins denunţătorului încă 1500 de lei, pentru a administra probe în cauza penală astfel încât aceasta să fie soluţionată prin clasare, solicitând ca, în cursul zilei următoare, să primească prima tranşă, respectiv 3000 de lei.
Ieri, 18 octombrie a.c., după constatarea infracţiunii flagrante, s-a dispus reţinerea suspectului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, ulterior Tribunalul Giurgiu dispunând măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor aspectelor în cauzei și documentarea întregii activităţi infracţionale”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024