Ciupercile halucinogene, soluția pentru depresie

Depresia ar putea fi vindecată cu ajutorul Ciupercilor halucinogene. La această concluzie au ajuns cercetătorii britanici după ce au testat efectele fungilor pe un grup restrâns.

Cercetătorii de la Imperial College din Londra au realizat un studiu cu privire la modalitatea de tratare a depresiei. Ceea ce au descoperit este impresionant! Ciupercile halucinogene ar putea fi folosite cu succes în vindecarea acestei boli.
Deși în Marea Britanie fungii respectivi sunt ilegali, oamenii de știință au primit aprobările necesare în vederea testării efectelor lor asupra unui grup de 12 pacienţi, diagnosticaţi cu depresie gravă. Persoanele care au participat la studiu eșuaseră anterior în încercarea de a scăpa de maladia mentală.
În urma cercetărilor s-a constatat că, în doar trei săptămâni de la administrarea substanței psihedelice, pacienții au prezentat o îmbunătățire a simptomelor. După trei luni, cinci pacienți au ajuns în remisie completă, iar raportul medicilor nu prezintă simptome de depresie.
„Ciupercile magice” cresc în stare naturală în cele mai diverse părţi ale globului şi au fost folosite din cele mai străvechi timpuri în ritualurile religioase, dar şi în scop recreaţional.
Cu privire la depresie, boala pe care acestea ar trebui să o vindece, se estimează că în 2020 va deveni a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial, după afecțiunile cardiovasculare. În prezent, maladia afectează aproximativ 121 milioane de oameni, pe întreg globul.
Redactor: Ramona Caba

Cele mai Accesate Articole