FCSB a învins Hapoel Beer Sheva. Dică: „Am făcut un joc bun”

FCSB s-a impus aseară pe terenul israelienilor de la Hapoel Beer Sheva, în Grupa G a Europa League la fotbal.
Elevii lui Nicolae Dică au reușit o victorie cu 2 la 1 (0-0).
Pentru FCSB a marcat francezul Harlem Gnohere în minutele 69 și 75, iar golul gazdelor a fost înscris de Cuenca, în minutul 87.
„Important este că am reușit să câștigăm. Am făcut un joc bun, am început foarte bine, am avut 30 de minute foarte bune. În repriza a doua am jucat mai defensiv, nu ne doream, dar Beer Sheva este o echipă foarte bună”, a declarat Nicolae Dică la finalul partidei.
Următorul meci pentru FCSB va fi tot cu Hapoel Beer Sheva, pe 2 noiembrie, la București.
După 3 etape, clasamentul Grupei G arată astfel:
1. FCSB – 9 puncte
2. Lugano – 3 puncte
3. Viktoria Plzen – 3 puncte
4. Hapoel Beer Sheva – 3 puncte
Primele două clasate obțin calificarea în faza următoare a competiției.
 
 

Cele mai Accesate Articole