Noua lege privind munca zilieră

Guvernul a aprobat, în această săptămână, înființarea agențiilor de mediere între cererea și oferta de muncă zilieră. Aceste structuri vor fi acreditate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Guvernul a aprobat o nouă lege în ceea ce privește cererea și oferta de muncă zilieră.Se vor înființa agenții de mediere pentru a facilita procesul de angajare. Aplicarea noilor prevederi va avea ca impact creşterea gradului de ocupare pe piaţa muncii a persoanelor din categoria de populaţie care nu are o calificare profesională sau are o educaţie şcolară precară.Actul normativ prevede creșterea perioadei în care zilierii pot presta activități pentru același beneficiar. Astfel, pentru zilierii care ocupă un loc de muncă prin intermediul unei agenții de mediere, perioada în care poate lucra pentru același beneficiar crește de la 90 de zile până la maximum 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.Agenţiile de mediere nu pot percepe taxe pentru demersurile pe care le fac în vederea recrutării persoanelor fizice care doresc să desfășoare activități ziliere. Noile structuri de mediere vor putea beneficia de fonduri externe nerambursabile pentru formarea profesională a personalului propriu și pentru dezvoltarea capacității administrative.
Redactor: Isabela Boantă

Cele mai Accesate Articole