Franța pregătește o lege împotriva hărțuirii sexuale

Autoritățile franceze lucrează de mai mult timp la o lege antihărțuire sexuală.  După recentele dezvăluiri ale vedetelor din Statele Unite precum și ale fostei gimnaste cu origini românești, Franța este determinată să ia măsuri drastice împotriva acestui fenomen.

Franța va lua măsuri împotriva bărbaților care hărțuiesc sau urmăresc femeile pe stradă. În acest sens, autoritățile pregătesc o lege cu privire la abuzul sexual, prin care speră să stopeze fenomenul care a luat o amploare considerabilă.
Ministrul Egalității de Gen din această țară, Marlene Schiappa, a precizat:
„În Franța, fiecare femeie a experimentat această situație. Mergând spre slujbă, în metrou, în autobuz, între casă și birou, a fost urmărită de bărbați care i-au cerut numărul de telefon ori să vorbească cu ei”.
Noua lege nu prevede încă pedepsele ce vor fi aplicate vinovaților, însă cu siguranță vor fi drastice. Ministrul Egalității de Gen a precizat  totodată că nu este normal ca în Franța secolului XXI femeilor să le fie teamă să mai iasă din casă din pricina hărțuitorilor.
Interesul pentru actul normativ menționat a crescut după recentele dezvăluiri făcute de vedetele Hollywoodiene: Angelina Jolie, Cara Delevingne sau Gwyneth Paltrow. Acestora li s-a adăugat și mărturia gimnastei cu origini românești, Tatiana Gutsu.
Pornind de la hashtagul #metoo folosit de femeile care au povestit cum au fost hărțuite sau siluite, rețelele de socializare au demarat și ele o campanie pentru stoparea abuzurilor de acest fel.
Redactor: Ramona Caba

Cele mai Accesate Articole