Autoritățile franceze lucrează de mai mult timp la o lege antihărțuire sexuală. După recentele dezvăluiri ale vedetelor din Statele Unite precum și ale fostei gimnaste cu origini românești, Franța este determinată să ia măsuri drastice împotriva acestui fenomen.
Franța va lua măsuri împotriva bărbaților care hărțuiesc sau urmăresc femeile pe stradă. În acest sens, autoritățile pregătesc o lege cu privire la abuzul sexual, prin care speră să stopeze fenomenul care a luat o amploare considerabilă.
Ministrul Egalității de Gen din această țară, Marlene Schiappa, a precizat:
„În Franța, fiecare femeie a experimentat această situație. Mergând spre slujbă, în metrou, în autobuz, între casă și birou, a fost urmărită de bărbați care i-au cerut numărul de telefon ori să vorbească cu ei”.
Noua lege nu prevede încă pedepsele ce vor fi aplicate vinovaților, însă cu siguranță vor fi drastice. Ministrul Egalității de Gen a precizat totodată că nu este normal ca în Franța secolului XXI femeilor să le fie teamă să mai iasă din casă din pricina hărțuitorilor.
Interesul pentru actul normativ menționat a crescut după recentele dezvăluiri făcute de vedetele Hollywoodiene: Angelina Jolie, Cara Delevingne sau Gwyneth Paltrow. Acestora li s-a adăugat și mărturia gimnastei cu origini românești, Tatiana Gutsu.
Pornind de la hashtagul #metoo folosit de femeile care au povestit cum au fost hărțuite sau siluite, rețelele de socializare au demarat și ele o campanie pentru stoparea abuzurilor de acest fel.
Redactor: Ramona Caba
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...