Eveniment de anvergură la Năvodari

Săptămâna a început cu dreptul pentru elevii din Năvodari. Astăzi a avut loc inaugurarea Programului Erasmus Plus, care are ca scop colaborarea școlilor din 3 țări: România, Belgia și Italia. Programul este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene.

Proiectul se numeşte „Key for Innivative Teaching” şi va fi implementat de o echipă entuziastă de 16 elevi și 12 profesori. Parteneri în proiect sunt instituţii şcolare din Belgia și Italia.
Acesta are drept scop dezvoltarea interesului pentru  școală al elevilor,  prin promovarea și implementarea metodelor de predare nonformale în școlile partenere. Activitățile se vor desfășura pe 6 axe principale:  Țara mea de origine, Școala mea și sistemul de învățământ, Orașul meu, lucruri de făcut, Cultura noastră, Tradiții culinare și Un mediu prietenos.
Prin activităţile internaţionale ce vor fi desfășurate în cadrul proiectului sunt urmărite câteva obiective importante pentru formarea tinerilor europeni. Printre acestea se numără atât promovarea egalității și incluziunii în educație prin promovarea participării elevilor dezavantajați, creșterea capacității tțrilor participante în a oferi o educație de calitate elevilor, cât și dezvoltarea abilităților de comunicare într-o limbă străină.
În cadrul lansării, elevii școlilor din oraș au susținut un frumos program artistic în cinstea invitaților.
Programul Erasmus plus constă într-o cooperare eficientă, care vizează  schimbul de experiență și un parteneriat strategic pentru școlile partenere. În cadrul schimbului de experiență fiecare țară învață și compară sistemul educational din țara lor cu cea a țării în care ajung.  Astfel, se dorește îmbunătățirea sistemului școlar. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de Cultură „Pontus Euxinus” a orașului Năvodari, în prezența reprezentanților din Belgia și Italia dar și a numeroase oficialități din cadrul ISJ Constanța, reprezentanți ai autorităților locale și județene.
Sursa: http://www.tvlitoral.ro/eveniment-de-anvergura-la-navodari/
Articolul Eveniment de anvergură la Năvodari apare prima dată în Navodari Online .

Cele mai Accesate Articole