Noi proiecte, aprobate la Navodari

Consilierii locali din Năvodari s-au întrunit într-o ședință ordinară de lucru. Pe ordinea de zi s-au aflat 23 proiecte de hotărâre, iar 7 proiecte au fost pe lista suplimentară. Toate au fost aprobate de către aleșii locali.

Aleșii locali din Năvodari s-au reunit, marți, pentru a vota o serie de proiecte care vizează bunul mers al orașului. Printre proiectele de hotărâre aprobate în ședința de Consiliu Local, se numără și Proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a spațiilor de joacă situate pe domeniul public al Orașului Năvodari. Consilierii au aprobat, totodată și Proiectul de hotărâre cu privire la emiterea unui aviz pentru înființarea unui cimitir de 20 de locuri de veci, care să deservească Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” Năvodari.
Totodată, în cadrul aceleiași întâlniri a fost votat și Proiectul de Hotărâre cu privire la ajutorul financiar pe care primăria Năvodari îl va acorda unităților de cult din oraș.
Atât cele 23 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, cât și cele 7 de pe lista suplimentară au primit votul favorabil.
Sursa: www.tvlitoral.ro/noi-proiecte-aprobate-la-navodari-2
Articolul Noi proiecte, aprobate la Navodari apare prima dată în Navodari Online .

Cele mai Accesate Articole