Inflaţia anuală a ajuns la minus 0,7%

Institutul Național de Statistică a anunțat, astăzi, că prețurile ouălor au crescut în noiembrie cu 6,63%, iar cartofii s-au scumpit cu 1,5%.
Potrivit INS, și la legumele și conservele de legume s-au consemnat majorări de prețuri de 1,3 procente.
Românii au plătit mai mult și pentru fructele proaspete care s-au scumpit cu  2,8% în noiembrie față de octombrie.
La citrice s-au înregistrat însă ieftiniri de peste 6%.
Totuși, datele INS arată că, deși s-au scumpit în ultima lună, prețurile ouălor și ale legumelor sunt în continuare mai mici față de cele înregistrate în decembrie 2015.
Asfel, ouăle sunt cu aproape 6% mai ieftine față de finalul anului trecut, iar  legumele și conservele de legume cu 4,3%.
Potrivit INS, scăderea anuală a prețurilor a ajuns în noiembrie la 0,7% față de noiembrie 2015.
”Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum, au fost mai mici cu 0,7% în luna noiembrie 2016 comparativ cu luna noiembrie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), rata anuală a preţurilor de consum a fost de -0,2%”, se arată într-un comunicat INS.

Cele mai Accesate Articole