Proiecte Culturale Dobrogene

Asociația  „Artiști Dobrogeni” a derulat primul proiect cultural ca entitate cu pesonalitate juridică și, cu această ocazie, prezentăm membrii care compun asociația culturală. Încercăm să prezentăm  în perioada următoare artiștii plastici care au facut parte din proiect, membri ai asociației, într-un scurt interviu. Astăzi continuăm seria discuțiilor despre cultură cu pictorul Marian Vintilă, profesor de arte plastice, membru fondator al Asociaţiei „Artişti Dobrogeni” .
 
E.T. Ce v-a inspirat  în alegerea temelor pentru lucrările dumneavoastră ?
M.V. În alegerea temelor m-au inspirat peisajele,fie că sunt într-un colț sălbatic din natură, fie că sunt peisaje citadine. Mă poate inspira orice mă înconjoară, o frunză picată din pom, un nor răzleț pe cer, un val spargându-se de mal, oamenii, o casă, o floare sau pur și simplu câteva obiecte care pot fi banale,dar care îmi trezesc interesul și îmi dau energia pentru a crea. Cred că starea de spirit este importantă. De aceea și temele sunt diverse: peisaje, portrete, naturi statice, nuduri, compozitii si chiar icoane.
 
E.T. Cum vedeți Dobrogea în contextul specificului multietnic?
M.V. Întrucat Dobrogea se definește prin interculturalitate, cred că, varietetea existentă nu face decât să contribuie din plin la dezvoltarea culturii în țara noastră și dincolo de granițele ei.
E.T. Cum v-a inspirat în temele dumneavoastră acest specific multicultural?
M.V. Evident că sunt inspirat de acest mozaic multicultural atât prin ceea ce a existat n decursul secolelor, dar și a artiștilor care au venit si au creat în zona aceasta.
E.T. Cum vă definește proiectul cultural în care v-ați implicat în ultimele șase luni ?
M.V. În proiectul acesta am fost implicat 100% atât ca și consilier artistic, cât și ca artist plastic, deci, efortul depus cred că a meritat din plin. Pentru că un lucru făcut din suflet și pentru suflete, nu poate naște de cât lucruri frumoase.Bucuria fiind mai mare pentru că spunem noi (Asociația „Ariști Dobrogeni”)contribuim dezvoltarea culturii constanțe.
E.T. Ce credeți că trebuie să se întâmple  la Constanța pentru ca urbea să fie considerată un oraș cultural ?
M.V. Un astfel de oraș în care este înpletit un mozaic multietnic și multicultural, are nevoie de spații în care se pot realiza evenimente de cultură. Mai multe spații de creație pentru artiși, ateliere, galerii, dar și o implicare mai mare din partea massmediei dar si a statului…
E.T. Cum descrieți excursia de documentare din cadrul proiectului la care dvs ați participat ?
M.V.   Excursia de documentare artistică a fost un real succes.Eu m-am simțit foarte bine ,pentru că iubesc natura. Bucuria a fost cu atât mai mare, pentru că alaturi de mine au fost colegii mei, artisti. Am realizat foarte multe fotografii care au devenit si vor deveni subiecte pentru viitoarele lucrări plastice.
E.T. Cum v-a inspirat această deplasare în Dobrogea ?
M.V. Pentru că iubesc natura, care pentru artist este principala sursă de inspirație si mie excursia aceasta mi-a încărcat sufletul. A contribuit la inspirarea pânzelor, la jocurile de culori și forme pe care le-am realizat și care încă mă inspiră.
E.T. Credeți în proiectele culturale finanțate din surse private ?
M.V. Bineînțeles că orice finanțare către cultură,fie ea din surse private sau din bugetul statului contribuie la dezvoltarea culturală și evident încurajarea creeațiilor artiștilor din orice domeniu.
E.T. Cum vă definește   Asociația  „Artiști Dobrogeni”  în cadrul căreia activați ?
M.V. Atât ca membru fondator,cât și ca director al departamentului de arte plastice din cadrul asociației”Artiști Dobrogeni” încerc să susțin  atât artiștii din cadrul asociației,dar și ca profesor,să descopăr noi talente și să le promovez pentru cultură și pentru neamul acesta.
E.T. Sunteți adeptul  finanțării publice a culturii ?
M.V. Fără discuție,finanțarea publică a culturii ar trebui să fie o prioritate.Cultura înseamnă lărgirea minții și a spiritului.
E.T. Cum credeți că sunt percepuți artiștii în societatea românească ?
M.V. Societatea românească cred că este împărțită în două,o parte apreciează și înceară să susțină artiștii,să se bucure de tot ce creaza aceștia,dar,aceasta este destul de mică,iar o mai mare parte vede artistul ca pe cineva cu prea mult timp liber sau cred ca talentul este suficient, total greșit…in spatele talentului stă multă muncă,mult studiu… Însă acest lucru pleacă tot de la educație, de la sistemul în care trăim. Este absolută necesară susținerea și promovarea artișilor, astfel riscăm să ne pierdem identitatea.
E.T. Ce sfaturi le dați tinerilor care doresc să urmeze o carieră artistică ?
M.V.  Ca profesor de arte ,încerc să descopăr talente și să le susțin.Tinerii au nevoie de încurajări, de promovare și îi îndemn să-și urmeze visul. Chiar dacă arta înseamnă și sacrificii,dacă este din tot sufletul făcută,toate acestea vor triumfa.
E.T. Cum vă influențează în creația dumneavoastră cosmopolitismul dobrogean ?
M.V. Eu cred că în mod pozitiv.Artistul ,în general trebuie săse inspire,să găsească muzele,care vor defini creațiile sale.Evident cu cât există mai multe tradiții,obiceiuri,îl vor ajuta pe artist să se regăsescă fie parțial sau integral,în acest mozaic cultural. El, artistul, trebuie să creeze.
E.T.  Credeți că alternativa privată în domeniul creației culturale va dinamiza dezvoltarea culturii publice?
M.V.  Da, deja lucrul acesta chiar se întâmplă și ar fi îmbucurător să se dezvolte mai mult.
E.T. Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor ?
M.V. Proiectele mele de viitor au în primul rând promovarea și susținerea artiștilor dobrogeni, din care fac și eu parte, a elevilor mei și să aloc mai mult timp pentru creațiile mele și să bucur iubitorii de frumos.
 







Interviu realizat de Enache TUȘA în cadrul proiectului
„ Organizare sesiune culturală și realizare album cu artişti dobrogeni contemporani ”
– Finanțare: Consiliul Județean Constanța
– Cofinanțare: Asociația „Artiști Dobrogeni  ”

Cele mai Accesate Articole