Lecție de iubire oferită de profesorul Roxana Filip

Năvodariul are cu ce se mândri și are motive întemeiate să  privească cu încredere în viitor, pentru că, așa cum spune o vorbă străbună: ”omul sfințește locul” și un astfel de om se află și în comunitatea noastră în persoana doamnei profesor, Roxana Filip de la liceul Lazăr Edeleanu.

Chiar dacă roadele nu se văd imediat, important este să semănăm, să presărăm: bine, frumos, valoare în sufletele tinerilor, pentru ca mai târziu să avem cu toții de unde culege.
Pătrunsă de acest sentiment, încărcată de emoție, profesorul de liceu Roxana Filip, le-a deschis elevilor sufletele pentru o privire și apoi o analiză asupra textului poeziei ”Repetabila povară” a lui Adrian Păunescu, unde figura centrală o reprezintă părinții, rolul lor de sacrificiu pentru binele copiiilor, timpul în care uneori uităm să le mângâiem sufletele care se închină doar pentru noi, copiii lor.
Lecția pe care noi, cei invitați am repetat-o mulțumită doamnei profesor Roxana Filip a fost aceea că iubirea  poate lumina orice colțișor oricât de reticent ar fi, implicarea și dăruirea copiilor stând mărturie în acest sens.
Redactor: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet

Cele mai Accesate Articole