„Podul Crimeei”, emblema puterii Kremlinului

”Țarul” de la Kremlin și-a condus suita la inaugurarea unui grandios proiect rusesc. Alaiul a mărșăluit spectaculos într-un triumf ingineresc și politic al sceptrului puterii de la Moscova.

Moscova nu se dezminte, etalându-și forța dominatoare asupra Crimeei printr-o construcție impunătoare, ce unește țărmurile Rusiei și ale regiunii anexată în 2014. ”Podul Crimeei”, capodoperă inginerească, ce etalează maiestuos verdictul clar al suveranității Moscovei asupra acestui teritoriu, s-a bucurat de o inaugurare de prim-rang, avându-l prezent pe președintele rus, Vladimir Putin. Având o lungime de 19 kilometri, podul a fost traversat de către liderul de la Kremlin la volanul unui camion portocaliu. Conducând convoiul format din camioane și alte autovehicule, Vladimir Putin a deschis circulația pe tronsonul rutier al acestei construcții. Secţiunea inaugurată dispune de patru benzi, dar impresionanta realizare ce uneşte Peninsulele Taman şi Kerci va beneficia şi de un tronson feroviar, estimat a fi finalizat în aproximativ un an. Cel mai lung pod din Europa a generat cheltuieli de execuţie, care s-au cifrat la peste 228 de miliarde de ruble, respectiv 3,7 miliarde de dolari.
Promotor al acestui proiect lansat în februarie 2016, şeful statului rus a atribuit ceremoniei de deschidere conotaţia de „eveniment istoric”. Concretizarea magnificului plan arhitectural conturează ambiţiile politice ale liderului de la Kremlin, criticile internaţionale neîntârziind să apară. Washingtonul şi Uniunea Europeană şi-au reafirmat sprijinul faţă de integritatea teritorială a Ucrainei, Kievul denunţând continuarea încălcării dreptului internaţional prin inaugurarea „Podului Crimeei”.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole