Cursul de schimb leu/euro s-a depreciat la începutul acestei zile după ce s-au confirmat rezultatele alegerilor din SUA, în care Donald Trump a fost ales președinte.
„ Leul deja s-a depreciat cu 0,2% ieri (închizând uşor sub 4,51/euro), în timp ce şocul de peste noapte generat de victoria lui Trump în alegerile din SUA a trimis cursul uşor mai sus în această dimineaţă. Având în vedere incertitudinile cu privire la ce ar însemna pentru SUA preşedinţia lui Trump (poate protecţionism cu efecte negative asupra creşterii globale), există multă turbulenţă în pieţele globale, cu scăderi profunde pe pieţele de acţiuni, semn al aversiunii faţă de risc” se arată în raportul ING Bank.
Potrivit economiștilor, reacţia euro/leu pe termen scurt depinde de evoluţiile globale, dar moneda românească este, din prismă istorică, mai puţin volatilă decât cele din regiune (care deja s-au depreciat mai mult în această dimineaţă).
Economiștii de la ING Bank spun că în tranzacţiile timpurii, cotaţia euro/leu s-a situat în jurul a 4,52 lei pentru un euro, dar s-a retras ulterior spre 4,51.
„Dacă perechea va reintra sub presiuni ascendente şi se va îndrepta din nou către maximele anului, nu am exclude intervenţii pe piaţa valutară, având în vedere că suntem de părere că una din limitele de variaţie urmărite de banca centrală se află lângă 4,54. În concluzie, nu pare să existe mult potenţial de creştere pentru EUR/RON, mai ales în condiţiile în care sentimentul din pieţele globale s-a îmbunătăţit faţă de reacţia iniţială severă” , se precizează în raport.
Sursa: libertatea.ro
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...