Valorile termice sunt astăzi mai ridicate decat cele normale pentru sfârşitul lunii decembrie, în cea mai mare parte a ţării.
Meteorologii precizează că în sud şi sud-est înnorările vor fi temporare şi doar izolat vor fi precipitaţii slabe, predominant ploi. Vor fi condiţii de polei.
În vestul, centrul şi nordul teritoriului, iar noaptea şi în est, cerul va fi mai mult noros.
La munte, mai ales la altitudini mari, vor predomina ninsorile.
În Maramureş, Transilvania, zona deluroasă din Banat şi Crişana şi local în Moldova se vor semnala precipitaţii mixte.
Vântul va avea intensificări, mai ales în zona montană înaltă.
Temperaturile maxime se vor încadra între -1 grad în estul Transilvaniei şi 7 grade în Banat şi Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 3 grade.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Litoralul și-a întâmpinat primii oaspeți
Ziua de 1 Mai a adus primul val de turiști pe litoral. Încă de dimineață, gara s-a aglomerat. Nici trenurile întârziate şi nici norii de pe cer nu...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024
-
Programul de lucru de 1 Mai și în perioada Sărbătorilor Pascale
Primăria Orașului Năvodari informează cetățenii că, în perioada 1-6 mai 2024, programul de lucru cu publicul va fi suspendat. Programul normal de...
-
Vreme călduroasă, de Paşte
Am scăpat de ploi, la malul mării! Şi, din fericire, vremea începe uşor să se încălzească. Mâine cerul va fi temporar noros şi sunt şanse mici de...