Franța, un partener important pentru România

Anul acesta, Ziua Franței a fost sărbătorită și la București. Evenimentul a  prilejuit publicarea unui raport semnificativ pentru schimburile comerciale dintre Hexagon și țara noastră.

Celebrarea Zilei Bastiliei și Centenarul Marii Uniri sunt două evenimente majore, care marchează anul acesta polii arcului de triumf al fraternității istorice româno-franceze. Franța este un partener comercial important pentru România, tranzacțiile dintre cele două state având o  evoluţie ascendentă î n ultimii 12 ani. Analiza efectuată pentru anul 2017 de către Camera de Comerț și Industrie Româno-Franceză arată o îmbunătățire a relațiilor comerciale dintre cele două țări. Cifrele indică majorarea cu 4,4% a tranzacțiilor efectuate, atingând nivelul de 7,8 miliarde de euro. Prin acest rezultat, Franța revine la un excedent comercial de 84 de miliarde de euro față de România. Din punct de vedere al statului francez, țara noastră este al 25-lea client al său și cel de-al 27-lea furnizor, în timp ce din perspectiva românească Hexagonul este al 5-lea partener la export și al 3-lea în ceea ce privește importul.
Principalele mărfuri exportate de Franța sunt mijloace de producție, echipamente de transport și produse chimice. Datele evidențiate de raportul aferent anului 2017 indică o creștere a exporturilor de mijloace de producție și de produse chimice, dar o diminuare a vânzărilor pentru echipamentele de transport. Aceste mărfuri sunt, însă, principalul bun comercial exportat de statul român pe teritoriul Hexagonului.
Potrivit aceleași analize, Franța este al 4-lea investitor în România, 36 de societăți fiind prezente în sectorul producției de automobile, bănci și asigurări, distribuție, industrie farmaceutică și energie.

Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole