Doi bătrâni, soţ şi soţie, în vârstă de 72 respectiv 73 de ani, au fost bătuţi cu bestialitate în propria casă. Agresorul a vrut toți banii pe care aceștia îi aveau strânși. În prezent vitimele se află internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
Agresiunea celor doi soți a avut loc în propria lor casă din satul Săltăneşti, comuna Brebeni, iar motivul a fost acela de a fura bani din locuinţa acestora. Cei doi au fost bătuţi cu bestialitate în urma căruia s-au ales cu multiple leziuni pe față și corp. Femeia, a fost cea care a reuşit să ia legătura cu o vecină care a anunţat evenimentul prin apelul de urgenţă 112.
Soţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, iar de aici au fost transferaţi la Spitalul Craiova. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au deschis o anchetă în acest caz şi au deja un cerc de suspecţi.
Din momentul sesizării şi până în prezent s-au dispus măsuri în vederea identificării autorului şi strângerii de probe.
Redactor: Alexandra Panait
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024