”Crucea Sfântului Andrei” pentru Simona Halep

Simona Halep a primit astăzi cea mai înaltă distincție eparhială pentru mireni acordată de Arhiepiscopia Tomisului. ”Crucea Sfântului Andrei” i-a fost oferită sportivei de Înalt Prea Sfințitul Teodosie.

”Crucea Sfântului Andrei” este cea mai înaltă distincție eparhială pentru mireni pe care Arhiepiscopia Tomisului o acordă unor personalități marcante care se afirmă în plan socio-cultural în slujba credinței și umanității.
În cadrul unui eveniment desfășurat la Catedrala  Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, Înalt Prea Sfințitul Teodosie i-a decernat Simonei Halep valoroasa recunoaștere.
Cinstea acordată de Biserică prin decernarea ”Crucii Sfântului Andrei” a fost un moment impresionant pentru jucătoarea de tenis:

”Este o onoare şi sunt foarte emoţionată de această distincţie, mereu mă închin şi cred în Dumnezeu pentru că fără ajutorul Lui nu se poate face nimic. Doresc multă sănătate tuturor şi să ne ajute Dumnezeu pe toţi !”

La o zi de la acordarea titlului de ”Ambasador al Universității Ovidius”, evenimentul de astăzi se înscrie în registrul prestigioaselor recunoașteri oferite marii campioane.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole