Sora lui Florin Busuioc a făcut primele declarații despre starea de sănătate a actorului. Raluca Iorga a transmis aseară un mesaj de mulțumire, pe conturile de socializare. În același timp a mărturisit faptul că actorul nu este încă inafara oricărui pericol.
Raluca Iorga, sora lui Busu, a răspuns întrebărilor prietenilor virtuali și a specificat că, de fapt, starea actorului nu este tocmai bună. Florin Busuioc are problem serioase atât cu rinichii, cât și cu plămânii, iar medicii depun tot efortul pentru a le rezolva.
„Vă mulțumim din suflet tuturor pentru urările de bine și sănătate adresate fratelui meu. Starea lui e stabilă deocamdată, însă lupta va fi lungă probabil. O rugăciune i-ar prinde bine. Doamne ajută!”, a scris aceasta pe contul său de Facebook
Florin Busuioc a suferit un infarct miocardic la sfărșitul piesei de teatru în care a jucat în seara de marți, 6 noiembrie. Actorul a început să respire greu, apoi s-a prăbușit în culise, iar colegii de scenă au sunat la 112. Alex Ciuică, recuziter la Filarmonica Oltenia, strângea decorurile când a auzit strigătorul de ajutor al actorilor. Imediat a ajuns în spatele scenei, unde Busu zăcea întins pe podea.
„A fost o stare de șoc continuu… Am încercat să-i oferim aer, să-l ajutăm cu masajul cardiac pe care i l-a făcut un colegu de-al dânsului”, a povestit Alex Ciuică.
Ambulanța SMURD l-a resuscitat de 3 ori pe prezentatorul tv, apoi l-au adus la spital, unde a rămas la Terapie Intensivă pănă la decizia finală. Se pare că operația a fost singura opțiune pentru Busu.
Deoarece șefului secției de cardiologie nu a putut fi contactat, Octavian Itrătoaie, managerul spitalului din Craiova și-a asumat răspunderea de a lăsa doi medici rezidenți să îl o pereze pe Busuioc.
”Nu sunt un erou, sunt un medic, un om normal, care n-a făcut altceva decât să-și facă meseria. Nimic mai mult. Este meseria noastră, o facem cu plăcere, ori de câte ori suntem solicitați, la orice oră din zi sau din noapte. Pentru asta am învățat carte și pentru asta ne-am pregătit”, a declarat medicul Eugen Țienaru, după laudele primite de la reușita operației lui Busu.
Acum, prezentatorul se află internat la Institutul pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu”, sub atenta observație a medicilor de specialitate.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024