California, sub imperiul flăcărilor

California este sub asediu! Flăcările au luat în stăpânire statul american. Camp Fire este cel mai distrugător incendiu din California. Zeci de victime, mii de sinistrați și locuințe devastate sunt urmările tragediei.

Flăcările au mistuit California. Incendiul din nordul statului american se dovedește a fi cel mai devastator din istoria acestui teritoriu.
O suprafață de 52.600 de hectare a căzut pradă pârjolului. Flăcările sunt controlate în proporție de 35 % și autoritățile estimează că potopul focului nu va fi nimicit până la sfârșitul acestei luni. 5.615 pompieri și forțe din cadrul personalului de urgență duc o luptă crâncenă cu acest incendiu.
Aproximativ 9.000 de proprietăți au fost devastate de flăcări și peste 50.000 de locuitori sunt în continuare evacuați.
Măcelul flăcărilor nu a făcut doar pagube materiale, pierderile de vieți omenești fiind o consecință înfiorătoare. Numărul total al victimelor se ridică până în acest moment la 48 de morți. Bilanțul tragediei depășește amploarea dezastrului provocat în anul 1933 de incendiul Griffith Park din Los Algeles, soldat cu 29 de persoane decedate.
Autoritățile locale au solicitat suplimentarea echipelor de intervenție cu o sută de militari din cadrul Gărzii Naționale pentru optimizarea operațiunilor de căutare a rămășițelor umane. Se urmărește, astfel, revenirea cât mai rapidă în zona evacuată a cetățenilor relocați. Pentru moment, nu poate fi estimat un interval de timp în care aceștia se vor putea întoarce la proprietățile lor.
Cauza incendiului este, în prezent, necunoscută, investigațiile demarate urmând a stabili condițiile care au condus la producerea catastrofei.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole