Pe cât de fascinant, pe atât de greu de imaginat! O „cădere de nori” a avut loc în Italia, iar imaginile cu rezultatul fenomenului meteorologic sunt de-a dreptul fascinante.
Un italian a ieşit la plimbare cu câinele şi a avut parte de o experienţă unică! Marcello Tommasoni a fost martorul primei rupturi de nori despre care există dovezi până acum. Speriat de norii care au ajuns pe caldarâm, bărbatul a făcut poze şi apoi le-a trimis unui prieten, care a făcut totul public.
” Mă aflam pe stada ”Un umore”, împreună cu căţelul meu, Buck, care a început să latre cu putere dintr-o dată. După câteva secunde, am auzit un zgomot puternic. Era ceva morbid, imaterial ce m-a lăsat perplex. Am făcut câteva poze, pe care i le-am trimis unui prieten”, a declarat Marcello Tommasoni, persoana care a fost martorul fenomenului incredibil.
Profesorul Alvaro Porfido a spus că nu este vorba despre niciun eveniment extraordinar, explicând că este vorba despre o ”defecare atmosferică”: ”Nu e vorba despre niciun fenomen bizar. Norii încărcaţi s-au lăsat jos, desprinzându-se practic din atmosferă. Este un fenomen posibil, însă este prima dată când se întâmplă, cel puţin documentat. Nu există nicio lucrare anterioară în care să se vorbească despre acest fenomen. Îmi place ceea ce fac şi mă voi strădui să explic cât mai bine acest fenomen pentru a-l face cunoscut”.
Sursa: cancan.ro
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...