Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalul Contractual au protestat în faţa sediului Poliţiei municipiului Mangalia. Motivele revendicărilor sunt lipsa dialogului social la nivelul IPJ Constanţa şi salarizarea precară a politiştilor şi personalului contractual.
În fața sediului Poliţiei Municipiului Mangalia s-a protestat astăzi cu privire la salarizarea precară a politiştilor dar şi a personalului contractual. Protestatarii au ridicat nemulțumiri și asupra lipsei dialogului social de la nivelul IPJ Constanța.
În urma acestor evenimente la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa s-a desfășurat o ședință cu scopul de a veni în întâmpinarea problemelor ridicate de sindicatele lucrătorilor de poliție. Reprezentanții IPJ Constanța au prezentat principalele aspecte ce au stat la baza modificării programului de lucru al polițiștilor de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Mangalia, iar pentru celelalte probleme sesizate s-a convenit să fie transmis un răspuns după finalizarea verificărilor demarate de către Biroul Control Intern al IPJ Constanța.
Reprezentanții sindicatelor au spus că se vor abține de la orice apariție publică pe acest subiect, până la finalizarea verificărilor și primirea unui punct de vedere oficial al IPJ Constanța cu privire la cele sesizate.
Redactor: Alexandra Panait
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Vreme bună, în weekend
Avem parte de vreme bună în weekend, normală din punct de vedere termic pentru această periodă. Sâmbătă, în Dobrogea, temperaturile vor...
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...