Ambasada Republicii Kazahstan în România, în parteneriat cu KMG International, aduce publicului cinefil românesc, trei filme de artă în cadrul celei de-a 4-a ediții a Festivalului Filmului Kazah.
2018 marchează aniversarea Centenarului pentru România și a 27 de ani de independență pentru Kazahstan. Cu această ocazie, trei filme vor fi prezentate în cadrul Festivalului Filmului Kazah. Proiecțiile abordează subiecte puternic înrădăcinate în cultura kazahă și vor fi împărtășite publicul român în perioada 11-12 decembrie, la cinematograful Elvire Popesco.
“Aceste filme sunt mijloace prin care ne reafirmăm credința în valorile noastre universale și devotamentul pe care îl avem pentru propria cultură” a declarat Daulet Batrashev, Ambasadorul Republicii Kazahstan în România.
„Susținem cea de-a patra ediție a Festivalului Filmului Kazah, ce va aduce cultura și valorile Kazahstanului mai aproape de publicul român” – Alexey Golovin, vicepreședintele al Grupului KMG International.
Pe durata celor două zile de festival, cei prezenți vor putea vizona filmele Paris Song, Spirit și Destin. La sfârșitul proiecțiilor, actorii și reprezentanții studioului KazakhFilm se vor alătura publicului pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri. De asemenea, criticul de film Irina Margareta Nistor va participa la deschiderea festivalului.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024