Numeroasele și răsunătoarele proteste ale ”vestelor galbene” au provocat o adevărată criză atât pentru societatea, cât și pentru democrația din Hexagon. În încercarea de a calma situația, președintele Emmanuel Macron s-a adresat luni seară națiunii franceze. Șeful statului a decretat starea de urgență economică și socială și a anunțat o serie de măsuri economice.
Amploarea protestelor ”vestelor galbene” a năruit politicile economice ale președintelui francez Emmanuel Macron. În încercarea de a stăvili furia și nemulțumirile manifestanților, liderul de la Palatul Élysée s-a adresat luni seară națiunii franceze. În discursul său, șeful statului a condamnat violențele care au marcat cele patru săptămâni de proteste ale mișcării ”vestelor galbene”. Agresivitatea și jafurile nu se vor bucura de clemență.
În timpul alocuțiunii sale, președintele Franței a anunțat o serie de măsuri economice pentru o națiune a meritului și a muncii:
Nu au fost uitați nici pensionarii. Președintele francez a recunoscut că povara fiscală asupra veniturilor acestora este o nedreptate. Din acest motiv, pensiile mai mici de 2.000 de euro vor fi scutite de plata contribuțiilor sociale.
Rămâne de văzut dacă pârghiile fiscale anunțate se vor concretiza într-un liant menit să restabilească unitatea națiunii franceze.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024