O echipă de scafandri din Covasna a venit cu o idee inedită adresată sărbătorilor de iarnă. Tinerii au împodobit un brad de Crăciun, sub apă, într-un lac de agrement, parțial înghețat. A durat două ore până când brăduţul artificial, aflat la trei metri adâncime, a fost decorat cu globuri şi chiar luminiţe multicolore.
Clubul de Scafandri din Dalnic a vrut să atragă atenția asupra programului pe care îl dețin, dedicat copiilor cu dizabilități și au împodobit un brad de Crăciun sub apă.
”Am îmbodobit un brad artificial de Crăciun la 3 metri adâncime, în lacul nostru de la Dalnic, cu globuleţe şi lumini. Am fost două echipe de câte doi scafandri, a fost destul de greu, afară era vijelie. Clubul de scafandri din Dalnic are un program pentru copiii cu dizabilităţi, iar prin această acţiune am dorit să atragem atenţia despre activităţile noastre. Crăciunul este momentul din an în care ne simţim mai aproape de semenii noştri”, a spus Albert, scafandru în Dalnic.
Bradul va rămâne sub apă până în primăvara anului viitor. De-a lungul anilor, acest club a mai avut și alte inițiative care au atras atenția prin ineditul lor, precum amenajarea unui bar subacvatic, partide de șah sub apă sau o nuntă subacvatică.
Redactor: Cristina Niță
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024