Baie în mare în ianuarie

Un iubitor al mării a sfidat iarna și s-a lăsat răsfățat de valuri, în a doua zi a anului nou, atunci când apa avea doar 4 grade Celsius. Tânărul și-a spus că soarele, fie el și cu dinți, e numai bun de o baie în mare chiar și în luna ianuarie. Așa că nu l-a oprit vântul înțepător de la malul mării și a plonjat în apa rece ca gheața.

Temperaturile scăzute și vântul tăios nu par să țină pe toată lumea în casă sau în birou, la căldură. Un constănțean a testat apa mării și a înotat până în larg. Ce nouă ni se pare curată aventură, pentru el a fost ceva cât se poate de normal. Fără costum de neopren, doar în slip, tânărul s-a aventurat în largul mării. Patru grade a avut apa, iar vîntul a făcut ca la ieșire, temperatura resimțită să fie puțin peste zero grade.
Chiar dacă și viteazului constănțean i s-a părut cumplit de rece apa, el spune că baia în mare, iarna, înseamnă sănătate curată.
Bogdan Ofițeru este sportiv și a cucerit podimuri la concursuri de atletism. Obisnuit cu efortul fizic, tânărul și-a supus corpul la diferite metode de antrenament, la care nu mulți sportivi s-ar supune.
Constănțeanul nu se află la prima experiență de acest gen. Deja băile în mare iarna au devenit o tradiție, iar prietena lui s-a obișnuit cu astfel de acțiuni.
De pe margine, mai mulți oameni îmbrăcați gros, ca de iarnă, se amuză de curajul lui Bogdan.
Tânărul îi încurajează pe toți să practice acest sport extrem de ”rece”, însă oamenii obișnuiți abia îndrăznesc să încerce marea cu degetul pe o așa vreme.
Redactor: Cristina Niță

Cele mai Accesate Articole