Caz atroce în Vaslui! Un adolescent, în vârstă de 15 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Băiatul este acuzat că a violat un bărbat şi l-a târhărit. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, agresiunea sexuală s-a petrecut în seara de 28 decembrie, dar fapta a fost reclamată mai târziu.
Minorul a fost arestat în prima zi a anului 2019, sub acuzația de viol. Victima, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a încercat să scape cu fuga însă a fost prinsă de agresor. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, agresiunea sexuală s-a petrecut în seara de 28 decembrie. Adolescentul de 15 ani s-a întâlnit cu victima în faţa porţii, unde au stat de vorbă şi au fumat câte o ţigară. La un moment dat, bărbatul de 57 de ani l-a invitat pe minor în locuinţă pentru a-l servi cu un pahar cu vin.
Cei doi au intrat în casă şi au consumat băuturi alcoolice. Se pare că licoarea lui Bachus l-a aprins bine pe minor, deoarece acesta i-a propus gazdei să întreţină relaţii sexuale. Când a auzit propunerea, bărbatul de 57 de ani a fugit, dar, pe drum, a fost ajuns de tânăr, care l-a târât în locuinţă, unde l-a obligat să întreţină relaţii sexuale. La final, minorul a sustras din buzunarul victimei şi banii pe care îi avea: 5 lei!
”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi tâlhărie calificată. Autorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Pe numele său a fost emis mandat de arestare pentru 30 de zile”, a precizat Silvia Manta, purtător de cuvânt IPJ Vaslui.
Agresorul, Sabin Teodor B., a negat acuzaţiile și a afirmat că victima a fost de acord să întreţină relaţiile sexuale. Adolescentul nu are antecedente penale, dar este cunoscut ca un copil problemă, acesta a abandonat şcoala după numai 6 clase.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024