Legea laptelui

Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un proiect de lege care vizeaza calitatea laptelui. Prin acest act normativ se doreste eliminarea falsurilor de pe piaţă dar şi etichetarea corectă a produselor. Demnitarii consideră această măsură necesară în condiţiile în care trei sferturi din firmele cotrolate folosesc grăsimi hidrogenate în locul lactatelor.

Proiectul legii laptelui, pus în dezbatere publică, prevede interdicţia de comercializare a produselor lactate cu adaos de grăsimi hidrogenate în acelaşi loc cu laptele şi produsele lactate care nu conţin grăsimi hidrogenate sau înfiinţarea Registrului Laptelui. Proiectul reglemetează sectorul laptelui şi al produselor lactate, a preparatelor pe bază de lapte şi a celor ce au ca materie primă produse obţinute din lapte. Totodată acești parametri creează cadrul juridic pentru prezentarea produselor şi comercializarea acestora.

„Am luat decizia de a face o lege pentru a defini exact lucrurile şi a urmări cu atenţie acest produs în aşa fel încât falsurile să fie scoase din preocuparea unora care doresc printr-un câştig rapid să tulbure piaţa şi să pună la îndoială produsele pe care le fac românii”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Legea spune și ce informaţii obligatorii trebuie inscripţionate pe eticheta laptelui de consum şi a produselor lactate în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene, al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011. De asemenea, se înfiinţează Registrului Laptelui în cadrul direcţiei tehnice de specialitate din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în care operatorii economici trebuie să se înscrie pentru a putea desfăşura activităţi în domeniul procesării laptelui crud.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole