Incident șocant la Ploiești

Caz șocant la Ploieşti. O tânără de 17 ani a căzut, de la geamul unui autobuz în timp ce mijlocul de transport în comun se afla în mers. Practic, acesta s-a desprins, iar pasagera a fost aruncată pe șosea. Anul trecut, geamul cu pricina a fost schimbat după un accident.

Incidentul s-a petrecut la scurt timp după ce autobuzul a plecat din stație. Șoferul a fost atenționat de un călător să oprească automobilul. Tânăra stătea pe rândul de canapele din spatele autobuzului așezate la aceeași înălțime cu geamul. Era însoțită de două fete, care spre surprinderea șoferului au plecat imediat după incident.
Autobuzul este vechi din 2002, iar anul trecut geamul a fost schimbat după ce mijlocul de transport în comun a fost implicat într-un accident. Inlocuirea lui a costat 1600 de lei, s-a făcut pe CASCO iar garanția oferită a fost pe 3 luni.
Tânăra a fost transportată la Spitalul Județean Ploiești unde a fost supusă unei  intervenții chirurgicale.
Reprezentanții service-ului nu au vrut să comenteze incidentul. Polițiștii au deschis acum o anchetă.
Redactor: Cristina Niță

Cele mai Accesate Articole