13 români au murit din cauza gripei. Medicii se așteaptă la o creștere a numărului de îmbolnăviri

Ministerul Sănătății a anunțat, astăzi, că 13 persoane au murit, până în prezent, din cauza gripei.
Ultima persoană care a murit din această cauză este un bărbat din judeţul Timiş, în vârstă de 69 de ani, având virus gripal de tip A.
Acesta avea condiţii medicale preexistente şi nu fusese vaccinat.
Ministrul Sănătăţii face un apel către populaţie pentru aplicarea cu rigurozitate a recomandărilor specialiştilor pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal.
“Ne putem aştepta la o creştere semnificativă a numărului de îmbolnăviri în următoarele săptămâni. Am cerut autorităţilor de sănătate publică locale să monitorizeze evoluţia situaţiei epidemiologice la nivel judeţean. Inspectoratele şcolare vor recomanda triajele epidemiologice zilnice în colectivităţi – şcoli, grădiniţe, creşe. DSP-urile vor fi informate zilnic asupra numărului de îmbolnăviri depistate, pentru a realiza o evaluare locală şi a stabili măsurile necesare pentru limitarea răspândirii virusului gripal”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
În funcţie de situaţia epidemiologică din fiecare zonă, unităţile sanitare sunt responsabile să introducă limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secţiile cu risc crescut.

Cele mai Accesate Articole