Anchetă la o Şcoala din Craiova, unde elevii unei clase a VII-a au fost jigniți de administratorul instituției, după ce, din cauza frigului din clasă, s-au mutat într-o altă sală. Furioasă, femeia a intrat la oră și a început să ţipe la copii, spunându-le că nu merită să stea în condiţii mai bune.
Incidentul a avut loc la clasa a VII-B de la Şcoala gimnazială “Gheorghe Bibescu“ din Craiova, în timpul orei de limba şi literatura română. Cu profesorul în clasă, administratorul instituției le-a ţinut elevilor propria lecţie, pentru că din cauza frigului se mutaseră din clasa lor în laboratorul de biologie. Comportamentul acesteia a fost filmat de un elev cu telefonul mobil. Pe imagini se poate vedea că nemulţumirea femeii este legată de faptul că elevii au vopsit băncile şi au făcut mici desene care să schimbe aspectul clasei.
După câteva minute de morală, una dintre eleve se ridică, își cere scuze și îi explică administratorei că nu au făcut nimic rău. Într-un puseu de nervi, replica acidă a femeii nu a întârziat să apară.
Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean Dolj, va fi declanșată o anchetă la această școală.
“Am discutat cu conducerea școlii încă de ieri, iar Inspectoratul Școlar va face o anchetă pentru a vedea inclusiv starea unității de învățământ. Noi am ținut legătura cu reprezentanții tuturor școlilor, pentru a ne asigura că nu va fi nicio problemă din cauza frigului. (…) Este regretabil limbajul angajatei. Din câte știu, este un angajat cu experiență în școală.(…) “, a precizat Nicoleta Lițescu,purtător de cuvânt ISJ Dolj.
Aceasta a mai precizat că, după ce se va finaliza ancheta, se vor lua și măsurile corespunzătoare.
Redactor: Oana Jărloianu
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024