Colegiul National „Mihai Eminescu”, una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ din Dobrogea, împlinește anul acesta 100 de ani de activitate. Conducerea școlii a organizat un eveniment cultural prin care a fost cinstită memoria înaintaşilor noștri. La eveniment alături de oficialitățile locale, absolvenți și dascăli, a fost prezent și ministrul educației, Ecaterina Andronescu.
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Constanţa sărbătoreşte anul acesta centenarul. De un secol, şcoala de pe strada Traian este în slujba învăţământului constănţean. A fost, pe rând, liceu de fete, şcoală medie, liceu de cultură generală, liceu teoretic şi, de mai bine de 13 ani, este colegiu naţional. Şi pentru că aşa o vârstă venerabilă nu poate fi sărbătorită decât cu fast, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”a găzduit astăzi un o întâlnire emoționantă. Cu această ocazie au fost invitați absolvenți din diferite generații, foşti dascăli ai colegiului şi foşti inspectori şcolari generali, dar şi personalități reprezentative ale administrației locale și centrale, precum Ecaterina Andronescu și Decebal Făgădău. Pentru că lucrul binefăcut începe cu o binecuvântare, evenimentul de celebrare a început cu o slujbă oficiată de IPS Teodosie.
Memoria aniversării centenarului va fi păstrată peste timp prin simbolul plăcii aniversare care a fost dezvelită în cadrul evenimentului. În acest cadru festiv, ministrul educației a transmis un mesaj pentru întreaga familie a colegiului.
Partea a doua a programului s-a desfășurat la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” unde elevii au prezentat oaspeților un spectacol.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024