RAJA anunță că astăzi, 22 ianuarie 2019, la ora 04,00, s-a reușit remedierea avariei înregistrată pe magistrala cu diametrul de 1.000 mm, care pleacă de la stația de tratare Palace și alimentează cu apă localitățile Ovidiu, Corbu, Lumina și Năvodari.
S-au facut manevrele de vane necesare pentru reluarea furnizării apei potabile, însă, în scurt timp, a fost descoperită o nouă avarie, la o distanță de aproximativ 15 metri față de prima lucrare, pe aceeași conductă cu diametrul de 1000 mm.
În prezent se desfașoară lucrări de montare a unui colier si de etanșeizare a zonei prin sudură.
Prin urmare, s-a sistat din nou pomparea apei pe această conductă până în jurul orei 11,00.
Ținând cont de diametrul mare, dar și de lungimea rețelei de distribuție, perioada de timp necesară pentru umplerea acesteia și intrarea în presiune este de aproximativ 5 ore.
In această situație, abonații de la blocurile ANL din Ovidiu si cei din partea de Est a orasului Năvodari (străzile Recoltei, Liniștii, Macului, Apusului, Prelungirea Recoltei, Locomotivei, Eternității și Plopilor) rămân fără apă la robinete până în jurul orei 16,00.
”Ne cerem scuze fata de consumatorii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii si realuarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp”, transmite RAJA.
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024