Anul 2019 a adus o serie de modificări importante pentru mii de români. Una dintre acestea este scoaterea de la dreptul de pensie a persoanelor care au anumite afecțiuni. Prin urmare, conform prevederilor din noua lege, unii pensionari, nu vor mai primi pensia minimă garantată, ca până acum.
Bolnavii de cancer, SIDA sau schizofrenie nu vor mai primi o pensie minimă garantată, cum s-a întâmplat până acum. Aceștia vor face obiectul unei noi legi prin care vor primi o indemnizaţie socială. Mai mult decât atât, criteriile de acordare a pensiei de invaliditate au suferit și ele schimbări. De acum, cei care vor să primească pensie de invaliditate trebuie să fi cotizat cel puțin 15 ani la sistemul public de pensii.
Potrivit noii legi, pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA sau bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.
Camera Deputaţilor a aprobat legea, după ce deputaţii au admis un amendament al UDMR, iniţial respins de Comisia de muncă. Acesta prevede că cei care suferă de handicap grav se pot pensiona la realizarea unei treimi a stagiului complet de cotizare. Legea a trecut de ambele camere ale Parlamentului, iar pentru a intra în vigoare, mai trebuie promulgată de preşedintele țării.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024