Decizie drastică după auditul efectuat la Teatrul de Stat Constanța. În urma controlului au fost înregistrate multiple nereguli. Printre acestea se numără mai multe numere anulate în registrul de intrări/ieșiri, numere dublate, precum și referate anulate. Prin urmare, a fost luată decizia de aplicare a clauzei contractuale ce presupune demiterea directorului.
Potrivit raportului, efectuat de o echipă de control formată din 11 reprezentanți ai direcțiilor instituției, au fost identificate mai multe neconformități în cadrul Teatrului de Stat Constața. Printre acestea se numără și deficiențe la dosarele spectacolelor El Saludador si Testosteron.
Au fost descoperite probleme și în ceea ce privește actele administrative. Potrivit președintelui CJC, Teatrul de Stat nu are nici în acest moment un Regulament de Organizare și Funcționare, modificat și aprobat prin Hotărâre de Consiliu Județean, ca urmare a modificărilor Organigramei și a statelor de funcții.
Ca urmare a neregulilor constatate, conducerea Coniliului Județean a decis aplicarea clauzei contractuale ce presupune demiterea directorului.
De menționat este faptul că decizia poate fi contestată, în instanță, de către managerul Teatrului de Stat Constanța. Amintim că, acest control amănunțit a venit pe fondul apariției, în spațiul public, a unei scrisori deschise prin care șapte actori angajați ai teatrului acuzau managementul de anumite nereguli. Marea majoritate a reclamaţiilor venite din partea colegilor nu s-au adeverit.
Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Zarif Armanbet
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024