Familia Rompetrol, din care și Năvodariul face parte, s-a mărit! Rompetrol Moldova, subsidiara locală a Grupului KMG International, a deschis recent o nouă stație în Chișinău. În prezent, compania operează în capitala Republicii Moldova un număr de 39 de benzinării Rompetrol.
Cu o suprafață totală de circa 2.600 metri pătrați, noua stație a fost gândită și realizată în linie cu noul concept al stațiilor Rompetrol, care vizează crearea unui ambient distinct prin îmbinarea nevoilor și așteptărilor clienților cu cele mai bune soluții tehnice.
Noua stație din Chișinău se află în sectorul Ciocana de pe bulevardul Mircea cel Batrân, nr. 25.
“Rompetrol a continuat și în 2018 să își crească prezența în Moldova atât prin deschiderea de noi stații cât și prin poziționarea ca cel mai mare furnizor de carburanți la nivel national. Aprecierea clienților nostri pentru produsele și serviciile Rompetrol ne-a susținut în deschiderea a 11 noi benzinării în ultimii doi ani, iar prin implicarea celor peste 900 de angajați am reusit să fim tot mai aproape de aceștia.” declară Serghei Sevcenco, directorul general al Rompetrol Moldova.
Situată în oraș, stația oferă prin magazinul și cafeneaua aferentă un spațiu de relaxare și întâlnire a clienților, dar și a celor din zonă. Suprafața alocată acestora de peste 200 metri pătrați este cea mai mare din rețeaua Rompetrol, la care se adaugă și o terasă exterioară de circa 60 metri pătrați.
Pentru rapiditatea alimentării cu carburanții Rompetrol, benzinăria este dotată cu 3 pompe multiprodus inclusiv gaz petrolier lichefiat , care oferă clienților gamele de carburanți Efix și EfixS produse de Petromidia Năvodari – cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024