Orașul elvețian Davos este în perioada 22 – 25 ianuarie gazda Forumului Economic Mondial. Adunarea anuală reunește lideri ai societății globale. După o absență de 15 ani, România este reprezentată la acest eveniment de Vicepremierul Ana Birchall.
Forumul Economic Mondial de la Davos este un eveniment planetar, care reunește personalități marcante din diferite domenii de activitate. Premieri și alți membri din peste 100 de guverne, manageri de top ai celor mai puternice 1.000 de companii din lume, șefi ai instituțiilor internaționale și ai celor mai emblematice ONG-uri, figuri de seamă din domeniile culturii și tehnologiei, lideri de opinie și reprezentanți din rândul tinerilor.
Temele dezbaterilor din acest an sunt apa potabilă, poluarea cu mase plastice, traiectoria viitoare a Uniunii Europene, dispariția speciilor de animale, violența împotriva femeii sau epidemia singurătății. Obiectivul întâlnirii anuale de la Davos îl constituie ameliorarea situației cetățenilor planetei și a mediului economic, social, cultural și natural în care trăiesc.
La Forumul Economic Mondial din Elveția, au fost prezenți și Prințul William, nepotul Reginei Elisabetei a II-a a Marii Britanii, și naturalistul englez David Attenborough. Întâlnirea pe scena de la Davos, dintre ducele de Cambridge și veteranul prezentator și realizator de televiziune, s-a concretizat într-un mesaj adresat întregii omeniri. Aceasta trebuie să acorde respectul cuvenit naturii prin evitarea risipei de alimente și de energie. Liderii lumii au fost îndemnați de naratorul celebrelor documentare TV ”Blue Planet” și ”Dynasties” să protejeze mediul natural.
După 15 ani de absență, România are în 2019 prima reprezentare la nivel de autorități la Forumul Economic Mondial de la Davos. Executivul de la București l-a delegat pe Vicepremierul Ana Birchall să reprezinte statul român la acest eveniment.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024