Astăzi este Ziua Unirii Principatelor Române. Se împlinesc 160 de ani de la Mica Unire.
Alegerea în unanimitate la 24 ianuarie/5 februarie 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859, a reprezentat în fapt unirea celor două principate şi, totodată, un prim pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.
Momentul istoric este sărbătorit și la Constanța.
Comandamentul Flotei și Instituția Prefectului – județul Constanța organizează o serie de manifestari militare care se desfășoara, de la ora 11:00, în Piața Ovidiu.
Evenimentul va debuta cu ceremonia de prezentare a onorului militar și salutarea drapelului de luptă iar Fanfara Forțelor Navale va intona Imnul Național al României.
Vor fi rostite alocuțiuni despre semnificația evenimentului, în program fiind inclusă și defilarea gărzii de onoare. Festivitatea se va încheia cu Hora Unirii, prin care constănțenii vor rememora momentul din 24 ianuarie 1859.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...