Cadru didactic acuzat de violență

Anchetă la o școală din localitatea buzoiană Cislău. Părinții unui copil cu autism și probleme de vorbire, acuză o profesoară că le-a agresat copilul. Potrivit acestora, scena s-ar fi petrecut în microbuzul școlar cu care copiii erau aduși acasă de la grădiniță și de la școală. Chiar dacă a fost declanșată ancheta internă,  directorul unității de învățământ neagă incidentul.

Potrivit spuselor părinților, dascălul care îi însoțea pe copii, în drumul spre casă, l-ar fi lovit pe băiețelul de șase ani pentru că acesta nu ar fi stat cuminte și i-ar fi deranjat pe ceilalți. Martorii la incident susțin că atât șoferul, cât și ceilalți copii din microbuz i-ar fi spus cadrului didactic despre faptul că preșcolarul are probleme.

„Copilul meu are o formă de autism și probleme de vorbire. Am fost prin mulți doctori și a luat multe tratamente. E recuperat, acum mai are probleme de vorbire pentru care mergem la logoped ca să am și eu un copil normal. Toată lumea știe că băiatul are niște probleme, nu e nimic străin pentru nimeni. Ieri, când a ajuns acasă, copilul meu era bătut și avea fesul rupt. Soția mea l-a întrebat ce s-a întâmplat, iar copiii care fuseseră și ei în microbuz au spus că a fost bătut de profesoara care-i însoțea”, a declarat Ștefan Sârbu, tatăl băiatului agresat.

După incident, părinții copilului agresat au făcut plângere la conducerea școlii din Cislău.

„Copilul nu a stat cuminte, s-a zbenguit în microbuz, ar fi scuipat, însă asta nu înseamnă că trebuie să fie bătut. Nu-mi trebuie nimic, însă această doamnă profesoară trebuie să răspundă pentru ce a făcut și măcar să nu mai agreseze alți copii pe viitor. Pe al meu sau pe al altora”, mai spune tatăl copilului.

Conducerea școlii din Cislău a anunțat miercuri că a declanșat o anchetă internă, însă, directorul unității de învățământ neagă incidentul.
Redactor: Oana Jărloianu

Cele mai Accesate Articole