Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită la Iași printr-o serie de manifestații organizate în capitala Moldovei. Evenimentele au debutat în Piața Unirii, printr-o slujbă de Te Deum oficiată de slujitorii Catedralei Mitropolitane, urmată de cuvântul de deschidere al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Anul acesta la Mica Unire sărbătorită la Iași au fost prezenți, printre celelalte oficialități locale și centrale, și membrii Familiei Regale a României, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și Alteţa Sa Regală Principele Radu. Toți cei prezenți la eveniment au ascultat în mod solemn interpretrea imnului național.
A urmat apoi slujba de pomenire a eroilor căzuți la datorie oficiată de un sobor de preoți. După acest moment emoționant, domnitorul Alexandru Ioan Cuza în persoana unui actor profesioniat, și-a făcut apariția în tribuna oficială pentru a le transmite oamenilor un mesaj aparte. În completare, personalități locale și centrale au rostit alocuțiuni prin care au expus momentul istoric de la 24 ianuarie 1859.
Evenimentul s-a încheiat cu slujba de pomenire a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, în biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași, unde se află mormântul înfăptuitorului Micii Uniri. Tot aici se odihnesc și domnitorii Vasile Lupu și Dimitrie Cantemir. Evenimentul s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Redactor: Sondra Sandu
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024