Avarie RAJA în zona Schitu

Distribuția apei potabile pe tronsonul dintre localitatea Schitu şi Mănăstirea Sf. Elena de la Mare va fi sistată în data de 30 ianuarie, începând cu ora 08.00. Situația este determinată de operațiunile programate de RAJA S.A. în vederea înlocuirii conductei de alimentare cu apă potabilă din Schitu.

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a conductei de alimentare cu apă potabilă, cu diametrul de 110 mm, din localitatea Schitu, RAJA S.A. este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercuri – 30 ianuarie 2019, în intervalul orar 08.00 – 18.00.
Vor fi afectaţi de lipsa acestei utilități consumatorii aflaţi pe tronsonul dintre localitatea Schitu şi Mănăstirea Sf. Elena de la Mare. Locuitorii din zona menționată sunt rugați să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata sistării furnizării utilității.
Pentru neplăcerile produse de executarea lucrărilor, Regia Autonomă Județeană de Apă cere scuze cetățenilor. Societatea informează consumatorii că intervenţia echipelor mobilizate pentru soluţionarea defecţiunii se desfăşoară în parametri optimi pentru reluarea distribuţiei apei potabile în cel mai scurt timp.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole