Distribuția apei potabile pe tronsonul dintre localitatea Schitu şi Mănăstirea Sf. Elena de la Mare va fi sistată în data de 30 ianuarie, începând cu ora 08.00. Situația este determinată de operațiunile programate de RAJA S.A. în vederea înlocuirii conductei de alimentare cu apă potabilă din Schitu.
Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a conductei de alimentare cu apă potabilă, cu diametrul de 110 mm, din localitatea Schitu, RAJA S.A. este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercuri – 30 ianuarie 2019, în intervalul orar 08.00 – 18.00.
Vor fi afectaţi de lipsa acestei utilități consumatorii aflaţi pe tronsonul dintre localitatea Schitu şi Mănăstirea Sf. Elena de la Mare. Locuitorii din zona menționată sunt rugați să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata sistării furnizării utilității.
Pentru neplăcerile produse de executarea lucrărilor, Regia Autonomă Județeană de Apă cere scuze cetățenilor. Societatea informează consumatorii că intervenţia echipelor mobilizate pentru soluţionarea defecţiunii se desfăşoară în parametri optimi pentru reluarea distribuţiei apei potabile în cel mai scurt timp.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024
-
,,Șah în Parc”, la Năvodari, duminică, 28 aprilie
Duminică, 28 aprilie, începând cu ora 11.00, năvodărenii sunt invitați la o nouă ediție a evenimentului „Șah în parc”. Indiferent de...
-
S-a înfiinţat primul club voluntari Rotakids în Dobrogea
Ovidiu Constantin Bunget, Guvernator al districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, antreprenor și Profesor Universitar la...