O nouă ședință de consiliu local a avut loc, astăzi, la Năvodari. Ordinea de zi a cuprins 22 proiecte și alte 14 pe ordinea suplimentară. Printre cele mai importante proiecte votate, de către consilieri, s-a aflat și cel privind aprobarea acordului în vederea autorizării de către instituțiile abilitate s furnizării energiei electrice, pentru serviciul public de utilități.
Aleşii locali din Năvodari s-au întrunit, într-o şedinţă ordinară de Consiliu Local pentru a dezbate mai multe proiecte de hotărâre. Unul dintre proiecte de hotărâre a vizat aprobarea acordului de principiu în vederea autorizătii de către instituțiile autorizate a Sc Tabăra Sa, pentru furnizarea/ refurnizarea energiei electrice, pentru serviciul public de utilități.
Cu toate că nu a întrunit numărul total de voturi, proiectul a fost aprobat.
De asemenea, a fost votat și regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de Asistență Socială din oraș. Un al proiect de interes a fost și cel cu privire la aprobarea tarifelor de utilizare a terenului și sălii de sport din cadrul Complexului “Chimia”.
De asemenea, la vot a fost supus și proiectul privind modificarea organigramei, a statutului de funcții și a statutului de personal ale aparatului de specialitate ale Primarului orașului Năvodari.
Totodată, a fost votat și proiectul privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor pentru reabilitare și modernizare a străzilor Tractorului, Răsăritului și Gliei. Toate proiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate de catre Consiliul Local, inclusiv cele 14 de pe lista suplimentară
Sursa: https://www.tvlitoral.ro/o-noua-sedinta-de-consiliu-local-a-avut-loc-astazi-la-navodari/
Articolul O nouă ședință de consiliu local a avut loc, astăzi, la Năvodari apare prima dată în Navodari Online .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024