Avarie RAJA

O defecțiune la rețeaua de alimentare cu apă, din zona localității Ovidiu, a determinat sistarea furnizării utilității astăzi, de la ora 09.00.  Măsura a fost decisă de către S.C. RAJA S.A. în vederea desfășurării lucrărilor necesare remedierii defecțiunii.

Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 355 mm, de pe Drumul Național 2A, în zona localității Ovidiu, RAJA S.A. a fost nevoită să întrerupă astăzi furnizarea apei potabile. În intervalul orar 09.00- 14.00, nu beneficiază de această utilitate consumatorii din localitățile Culmea și Oituz, Aeroportul Mihail Kogălniceanu, precum și Baza NATO.
RAJA S.A. își cere scuze față de abonații afectați de această lucrare și îi asigură că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole