Gică Hagi împlinește astăzi 54 de ani. Considerat cel mai valoros fotbalist român din istorie, Hagi a fost desemnat de şapte ori cel mai bun jucător român al anului şi a fost inclus de FIFA pe lista primilor 100 fotbaliști din istorie.
Regele Gică Hagi a cucerit şapte titluri de campion, trei în România și patru în Turcia, trei Cupe ale României, două Supercupe ale Spaniei și două Cupe ale Turciei. De asemenea, o Supercupă a Turciei, Cupa UEFA cu Galatasaray şi două Supercupe ale Europei se află în palmaresul fostului jucător. Este considerat cel mai valoros fotbalist român și deține recordul de reușite sub tricolor.
Hagi a fost ales de două ori cel mai bun antrenor român al anului şi are două trofee pe banca tehnică: titlul în România cu Viitorul Constanța și Cupa Turciei cu Galatasaray.
Cu ocazia zilei sale de naștere, la Tulcea s-a desfășurat cea de-a cincea ediție a Cupei Hagi în sala Polivalentă. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Tulcea, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru sport și Tineret.
Astăzi, de ziua lui, Gica Hagi, a donat casa părintească unei familii nevoiașe din comuna Săcele, județul Constanța. Pentru a respecta dorința mamei lui, Regele a răscumpărat locuința de la o altă familie din comună. În prezent, în casă locuiește o familie cu cinci copii.
Redactor: Alexandra Panait
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Litoralul și-a întâmpinat primii oaspeți
Ziua de 1 Mai a adus primul val de turiști pe litoral. Încă de dimineață, gara s-a aglomerat. Nici trenurile întârziate şi nici norii de pe cer nu...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024
-
Programul de lucru de 1 Mai și în perioada Sărbătorilor Pascale
Primăria Orașului Năvodari informează cetățenii că, în perioada 1-6 mai 2024, programul de lucru cu publicul va fi suspendat. Programul normal de...