La un pas de tragedie

În aceată dimineață vagonul unui tren de marfă, în care se aflau substanțe periculoase a deraiat în zona Caraș-Severin. Pompierii militari au intervenit la fața locului, traficul feroviar a fost închis, iar pasagerii celorlalte trenuri aflate în zonă au fost transportaţi   între staţiile CF  Valea Cernei şi Băile Herculane.

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, marți dimineața, vagonul unui tren a deraiat în apropierea gării Topleț, la aproximativ un kilometru de gara dinspre Orșova. Trenul de marfă era încărcat cu gaz de sondă, hidrocarburi și gaze lichefiate.

„Vagonul deraiat nu este răsturnat, doar sărit de pe șine. În urma incidentului, nu s-au produs fisuri sau spărturi. Pentru asigurarea zonei, la fața locului s-a deplasat echipajul de pompieri militari din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane”, a informat ISU Caraș-Severin.

În urma incidentului, circulația feroviară a fost închisă între Topleț și Drobeta Turnu Mehedinți. Pasagerii trenurilor de pe această rută au fost transportați la gările Băile Herculane sau Drobeta Turnu Mehedinți, unde au fost preluați de alte trenuri. Din fericire nu au existat victime, iar vagonul deraiat a fost repus pe sine.
Redactor: Oana Jărloianu

Cele mai Accesate Articole